Sa incepem cu inceputul...

2009-04-29T21:37:00.016+03:00

Definitie:

DANS ~uri n. Mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, plastice şi expresive ale corpului, executate în ritmul unei melodii.

Categorii:

Dansuri de societate
Dansuri latino-americane
Dansuri de club

Acum sa le luam pe rand si sa invatam cate ceva despre fiecare pentru a ne face o idee unde ne incadram:

1. Dansuri de societate

Cunoscute si sub numele de dansuri de salon, dansurile de societate alcatuiesc categoria numita "dansuri standard" in dansul sportiv. Dansurile cele mai cunoscute sunt: Vals Lent (Vals Englezesc), Tango, Vals Vienez, Slow Foxtrot, Quickstep.

Putina istorie:

VALS LENT

Precursorul valsului lent a fost Boston, un dans important din SUA si introdus in Anglia de un 'Club Boston' foarte influent, in jurul anului 1874. Totusi, abia dupa 1922 a ajuns acest dans la fel de la moda ca tango-ul. Curios era faptul ca perechile dansau una langa alta total diferit de cum se danseaza acum. Imediat dupa primul razboi mondial. valsul lent a capatat o forma proprie. In anul 1921 s-a hotarat ca miscarea de baza ar trebui sa fie : pas, pas, apropiere. Cand Victor Silvester a castigat campionatul in 1922, programul valsului lent englezesc nu continea decat o intoarcere la dreapta, una la stanga si o schimbare de directie (mai putin decat ceea ce invata un incepator in ziua de azi). In 1926 / 27 valsului lent i s-au adus imbunatatiri considerabile. Miscarea de baza a fost schimbata in pas - pas lateral - apropiere. In consecinta, mult mai multe variatii au devenit posibile. Ele au fost standardizate de Societatea Imperiala a Profesorilor de Dans (SIPD) si multe dintre ele inca se mai danseaza.

TANGO

In Europa, tango-ul a fost dansat pentru prima oara inainte de primul razboi mondial. Cu un tempo de 36 masuri pe minut. Isi are originile in Buenos Aires (Argentina), unde a fost dansat pentru prima data in 'Barrio de las Ranas' (ghetoul din Buenos Aires).

Pe vremea aceea era cunoscut sub numele de 'baile con corte' (dans co stop). Filfizonii din Buenos Aires l-au modificat din doua puncte de vedere: in primul rand au schimbat asa-numitul 'ritm de polca' in 'ritmul Habanere' si in al doilea rand l-au numit tango. Incepand cu 1900. mai multi amatori au incercat sa introduca acest dans argentinian la Paris, dar fara succes. Fiind mai degraba un dans erotic, o creatie senzuala a popoarelor sudice, tango-ul nu a fost initial acceptat de inalta societate europeana. Cu toate acestea, se dansa inca in zonele suburbane si castiga din ce in ce mai multa popularitate. Debutul tango-ului s-a produs la un concurs de dans de pe Riviera franceza, unde a fost atat de bine prezentat de un grup de entuziasti incat a castigat o faima imediata in Paris si apoi in restul Europei.

VALS VIENEZ

Originile valsului vienez dateaza din secolele 12 - 13 (XII - XIII) si se gasesc in dansul numit 'Nachtanz'. Initial, valsul vienez a aparut in Bavaria si se numea 'Germanul'. Totusi, unii pun sub semnul intrebarii aceasta origine a valsului vienez. Un articol care a aparut in revista pariziana 'La Patrie' ('Patria'), pe 17 ianuarie 1882, pretindea ca valsul vienez a fost dansat pentru prima oara la Paris, in 1178, nu sub numele de vals, ci ca Volta din Provence. Probabil ca acesta este un dans in ritm de 3/4 pe care francezii il considera precursorul valsului vienez. Primele melodii de vals dateaza din 1770. A fost introdus la Paris in 1775, dar a durat ceva timp pana sa devina celebru. In 1813, dl. Burgon condamna valsul ca fiind imoral. In 1916 valsul a fost acceptat si in Anglia; cu toate acestea, lupta impotriva lui nu se sfarsise. In 1833, o carte de 'buna-purtare' a fost publicata de dra. Celbart si, dupa parerea acesteia, desi femeilor casatorite le era permis sa danseze vals, acest dans era considerat 'prea indecent pentru tinerele domnisoare'.

QUICK-STEP ŞI SLOW FOXTROT

Începând ce deceniul doi al secolului XX, multe formaţii de muzică interpretau Fox-trot-uri cu tempouri mai rapide sau mai lente decât ar fi fost normal. Pe măsură ce reagtime-ul şi jazz-ul evoluau spre swing, muzicienii au simţit nevoia varierii ritmului foxtrot-ului clasic, făcând ca muzica ragtime şi jazzul să evolueze spre swing. Aceste inovaţii au adus la naşterea a două familii de dansuri, una caracterizată de o dinamizare a ritmului, din care ulterior a evoluat quickstep-ul, şi cealaltă caracterizată dimpotrivă de o lentificare a tempoului din care s-a metamorfozat "slow foxtrot-ul". Din prima familie au făcut parte "charlestonul", "shimmy", "blackbottom", şi "peabody", iar în cea de a doua "the blues" şi "saunter".

Shimmy a avut probabil ca pecursor dansul "The Shika" , care a fost importat în America de către sclavii africani, originari din zona cunoscută astăzi sub numele Niger.Astăzi, cuvântul "Shimmy" semnifică mişcarea umerilor sau a şoldurilor, sub forma unui tremur cu o frecvenţă foarte rapidă.

În 1925 a început febra Charlestonului, un alt percursor influent al quickstep-ului şi a cărui variantă originală se presupune că îşi are rădăcinile în Insulele Capului Verde, mai precis în zona docherilor negri din Portul Charleston.În Europa, a fost introdus de Josephin Baker, în Paris, în 1920.Era dansat cu mişcări legănate ale braţelor şi "aruncări" ale picioarelor, pe muzică la 200-240 de bătai pe minut.Ulterior a devenit popular în toată lumea, dar caracterul deosebit de energic (sălbatic) al dansului a făcut ca acesta să fie treptet exclus din saloanele de dans.

Black Bottom, presupus originar din suburbia cu acelaş nume a Detroit-ului sau New Orleans-ului, a devenit cunoscut după show-ul lui George White "Scandals of 1926" , era dansat pe muzică la 140-160 de bătăi/minut şi implica legănarea torsului, îndoirea genunchilor şi aruncări energice din picioare.

Peabody , denumit astfel după numele unui controversat locotenent de poliţie se apropie cel mai mult de quickstep.

Quickstep-ul ( iniţial denumit " quick time foxtrot and charleston") şi slow foxtrot-ul au fost prezentate pentru prima dată într-o competiţie de dans la campionatele "Star" din 1927, de către perechea de dansatori englezi Frank Ford şi Molly Spain.Variantei rapide a foxtrot-ului i s-a dat numele de "quickstep" de către Societatea Imperială a Profesporilor de Dans, în 1924. S-a demonstratz în mod ştiinţific că energia produsă într-un minut de dansat quickstep este echivalentă cu cea produsă într-o alergare de distanţă de 1600 m. Quickstep a devenit atât de popular şi a dăinuit atât timp deoarece a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societăţii ceea ce caută, un ritm caracteristic vârstei lor, plin de veselie, dinamism şi "joie de vivre". Spre deosebire de acesta, slow foxtrot-ul a evoluat ca un dans destinat protipendadei care, datorită etichetei, nu-şi putea permite un dans atât de energetic precum quickstepul.

2. Dansuri latino-americane

Dansurile latino-americane alcatuiesc categoria numita "dansuri latino" in dansul sportiv. Dansurile cele mai cunoscute sunt: Samba, Cha-Cha-Cha, Rumba, Paso Doble si Jive.

Putina istorie:

SAMBA

În forma sa iniţială , Samba provine din Brazilia, respectiv din dansurile străvechi ale negrilor africani.

În secolele al XVII-lea şi XVIII-lea, în Brazilia, din contopirea dansurilor de cult africane cu cele portugheze, a rezultat Maxixe, un dans în cerc, descris ca un Two Step şi denumit astfel după fructul plin de ţepi ai cactusului.

În anii 1830 s-a dezvoltat un nou dans, care combina figurile caracteristicile dansurilor populaţiei negre cu rotirile şi sway-urile indigenilor Lundu. În timp , acesta a fost modificat şi a început să fie dansat în stilul european , în poziţie închisă.În jurul anului 1885 a fost adoptat de societatea înaltă din Rio şi popularizat ca "Zemba Queca", fiind modificat apoi din nou şi numit "Mesemba". La începutul secolului al XX-lea, Mesemba a fost combinată cu Maxixe.Acesta din urmă a ajuns în Europa în anul 1910, fiind urmat 1924 de Samba!Pentru o perioada scurtă, până în 1925, Samba a fost inclusă în competiţii, însă datorită mişcărilor şi ritmurilor mult prea variate şi complexe s-a renunţat la ea.1928 a reprezentat un an special pentru Samba.Atunci a fost publicată o catre de dans franţuzească, scrisă de Paul Boucher, care includea instrucţiuni de Samba, ducând astfel la popularizarea dansului în Europa, iar la 12 august 1928 a fost deschisă prima şcoală de Samba în Estacio.

În general, Samba este scrisă în măsură de 2/4, incluzând linii sincopate în melodie şi în acompaniament. Pattern-ul cel mai simplu de Samba este o formă de bătut din palme. Muzica braziliană de Samba nu este numai un "stil", ci reprezintă o denumire generică pentru forme de dans şi de muzică destul de diferite. Unele dintre aceste genuri au primit propriile denumiri, cum ar fi Samba-Reggae(apărut în anii 80 în Salvador), Timbalada, Lambada şi Maracatu.

Originea numelui "Samba" este neclară. Termenul de "Samba" poate fi găsit în surse scrise din 1838, iar la începutul secolului este înlocuit cu termenul "Batuque".

CHA-CHA-CHA

Se pare că numele de Cha - Cha a apărut pentru prima dată în Indiile de Vest; acolo există o plantă ale cărei păstăi conţin nişte seminţe care atunci când sunt scuturate în interiorul unui recipient scot un sunet a cărui transcriere fonetică este "cha", Datorită acestui fapt, au fost folosite de către orchestrele cubaneze ca instrument de percuţie pentru stabilirea ritmului melodiei sau al dansului.Cel mai probabil ar fi provenienţa numelui din cel al dansul energic cubanez:Guaracha.De asemenea s-a sugerat că numele de cha-cha este un derivate onomatopeic al sunetului pe care îl produc picioarele în chasse-ul care este inclus în majoritatea figurilor de dans.În 1954, acest dans a fost descries ca un " Mambo cu ritm de guiro".

Printer numeroasele figure de Mambo există una numită "chatch", care implică trei schimbări rapide de greutate, urmate de doi paşi realizaţi lent.La începutul anilor 50, această figură s-a dezvoltat într-un nou dans, format din simple variaţii ale pasului de bază.Acest dans a primit numele de Cha-ha-cha; cei trei paşi cu schimbare de greutate caracteristici au adus la denumirea verbală de "cha-cha-cha".
Controversele continuă cu originea acestui dans, existând numeroase puncte de vedere privind momentul şi locul apariţiei Cha-cha-cha-ului,dar şi privind formarea sa.Un lucru este însă sigur, şi anume evoluţia Cha-cha-cha-ului din Mambo!Pe măsură ce muzica şi dansul Mambo se dezvolta, muzicienii experimentau noi ritmuri şi tempo-uri, şi astfel Mambo-ul a suferit modificări subtile în timp.În 1953, orchestra cubaneză America a început să cânte Mambo cu ritm mai lent, permiţând dansatorilor să folosească o triplă pendulare a bazinului pe numărătoare lentă.A fost creat triplu Mambo!Acest dans folosea paşi laterali cubanezi.Lovirea podelei cu picioarele în timpul acestor paşi produce un sunet ce seamănă cu Cha-cha-cha.Arthur Murray a standardizat dansul (pentru al face mai accesibil), scoţând un cha din ritm şi inventând numerotarea 1,2,3 cha,cha.

Cha-cha-ul a moştenit multe din elementele sale de stil de la "părinţii" lui Rumba şi Mambo. Ca majoritatea dansurilor de latino, şi acesta se realizează cu o mişcare a picioarelor aproape de podea.Muşchii dansatorilor sunt relaxaţi pentru a permite o mişcare liberă a şoldurilor. Pe măsură ce se fac paşii, partea superioară a corpului se aşază cu determinare pe piciorul de sprijin.Istoria Cha-cha-ului, Mambolului şi a Salseia fost influenţată decisive de migraţia portoricanilor de către New Zork, în timpul secolului al XX-lea, şi cubaneziilor şi de contopirea muzicii lor autohtonecu jay-ul afroamericanilor, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea mizici latino şi la răspândirea ei în toată lumea.

La începutul anilor 50, mari orchestre cubaneze, ca orchestra Aragon , cântau cha - cha pu Lp.-ul lor .Chiar şi la sfârşitul anilor 60, când Salsa începea să se impună, multe formaţii păstrau Cha-Cha-ul pe albumele lor.

Acest dans este popular şi astăzi, iar părţi din ritmul său pot fi auzite în muzica lui Ricky Martin, Enrique Iglesias şi a Gloriei Estefan.

RUMBA

Rumba reprezintă spiritul şi sufletul muzicii şi dansului latino american. Este acceptat faptul că Rumba a rezultat în principal din confluenţa a trei culturi: africană, iberică şi meridiană. Originile rumbei datează din secolul al XVI-lea, odată cu sosirea primilor sclavi negri provenind din Africa. În zona de origine, acest gen de muzică sau de dans a cunoscut notoritate sub o varietate de nume (Son, Danzon, Guaracha, Naningo).

Rumba reprezintă un termen generic care, după cum veţi vedea în continuare a fost alocat acestui dans de către profesorii de dans din Statele Unite. Astfel trebuie spus că Rumba Americană reprezintă o versiune modificată a "Son"-ului Cubanez.

Rumba original este un dans folcloric care îmbracă forma unei pantomime cu conotaţii sexuale, dansată (paradoxal) pe muzică cu un tempo alert, cu mişcări caracteristice de şold (cuban motion), cu o atitudine dominantă din partea bărbatului şi senzuală-defensivă din partea femeii. Mişcările expresive, lascive imprimat muzicii de către instrumentele de acompaniament.

Rumba a fost importată din Cuba, via Miami Beach, până la New York, unde profesorii de dans îşi învăţau elevii să danseze folosind o succesiune de paşi gen"box" şi pe care au denumit-o "Rumba". În ţara de origine, dansul a fost denumit "Cuban Rumba". O altă diferenţă dintre cele două stiluri (cubaneză şi americană) o reprezintă pasul de bază din S.U.A, care avea ca forma unui pătrat (box), iar celălalt avea formă de romb (diamond). Acesta din urmă a fost de altfel adoptat şi de către profesorii de dans din Marea Britanie, care l-au folosit la elaborarea stilului internaţional cunoscut de dans sportiv. Începând din 1930 "rumba cubaneză" demonstrează de o popularitate deosebită în dansurile latino-americane, şi ajung să fie introdus în cercurile de dans sportiv. Oficial a fost recunoscută după multe discuţii ca versiune internaţională oficială în 1995.

În zilele noastre, Rumba este dansată pe un tempo de "Bolero" care este mai lentă decât ritmul "Guareacha", care a caracterizat dansul în perioada lui incipientă, dar asta nu l-a făcut mai puţin fascinant ci, dimpotrivă, Rumba rămânând, în profida treceri anilor, unul dintre cele mai populare dansuri.

Se mai spune că Rumba este dansul iubirii şi al suferinţei!

PASO DOBLE

Dansul Paso Doble este singurul dans latino-american ce nu îşi are rădăcinile în cultura "Negro", fiind originar din Spania,descoperit fiind, de asemenea şi în Mexic.Numele de "Paso Doble" înseamnă în limba spaniolă "doi paşi" şi se poate deosebi de "paso a dos", care semnifică "dans în doi".Conceptul de "doi paşi" se referă la natura de marş a paşilor de dans, care pot fi număraţi cu "1, 2" pentru "stânga şi dreapta".Acesta ar putea să contrasteze cu descrierea lui alternativă ca fiind "un pas spaniol", numit aşa deoarece pe fiecare bătaiea muyicii se calcă doar o singură dată.Paso Doble este unul din multele dansuri spaniole tradiţionale,care sunt asociate cu diferite aspecte ale vieţii spaniole.S-a dezvoltat pe baza mişcărilor matadoruli în timpul ciridelor.În acest dans, partenerul este mult mai mult în centrul atenţiei, partenerei revenindu-i rolul capei.Elementul de legătură între corida şi muzica acestui dans este dat mai ales de caracteristica muzicii de marş, folosite la începutul coridei..

Dansul acesta este ultimul ce se învaţă în timpul cursurilor de dansuri latino-americane, deoarece se bazează pe o coregrafie precis aranjată pe linia melodică, fiind un dans foarte dificil..

Dansul Paso Doble a început să câştige popularitateîn jurul anilor 1920, punctul culminant al popularităţii fiind atins în anul 1926. A fost acceptat ca dans de competiţie după al doilea război mondial.
Măsura muzicală este de 2/4, tempoul fiind de 60-62 de măsuri pe minut.Modul de preyentare a acestui dans este cu pieptul larg, umerii desfăcuţi îndreptaţi în jos, cu gâtul trs pe spate, iar capul este înclinat uşor în faţă, spre în jos.Acesta este poziţia toreadorului care trebuie să aibă contact vizual permanent cu taurul.Greutatea corpului este spre în faţă,dar majoritatea paşilor ce merg spre în spate au conducere cu călcâiul.De obicei, coreografia este legată de structura melodică a dansului "Espagna Cani", care este dansul ţigănesc spaniol, acest dans având trei bucăţi crescendo în muzică.Aceste momente sunt uşor de remarcat datorită pozelor spectaculoase realizate de către dansatori,ceea ce adaugă grandoarea dansului.

JIVE

Jive-ul a fost dansat iniţial printre negrii din sudul Statelor Unite. Originea cuvântului este incertă. Jive-ul a fost dansat iniţial printre negrii din sudul Statelor Unite, în timpul anilor 1880, fiind cunoscut sub numele de "Cake Walk", deoarece perechea care dansa cel mai bine era recompensată cu o prăjitură. Muzica asociată s-a făcut cunoscută sub numele "Ragtime", dansurile împreună cu muzica au devenit popular şi printr negrii din Chicago şi New York. În timpul anilor 20, Reagtime-ul a fost înlocuit de dansuri ca Charleston-ul şi Black Bottom, şi astfel şi-a făcut apariţia Swing-ul. Spre sfârşitul anilor 20 a evoluat într-un nou dans, numit Lindz-Hop-ul (o combinaţie a unor dansuri energice ca Breakaway, Texas Tommy, Charleston şi Foxtrot, care erau la modă în acea perioadă).

Cu mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor 20. Pe măsură ce muyica s-a schimbat, între anii 20 şi 90(Jazz, Swing, Bop, Rock, Rock-n roll, Rythm & Blues, Disco, Country), Lindy Hop, Jitterburg, Lindy şi Swing a evoluat pe întreg teritoriul S.U.A, acumulînd multe stiluri regionale. În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing, un al doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane s-a bucurat de o recunoaştere deosebită, şi anume: Blues-ul. Acesta a apărut la începutul secolului XIX-lea, în America de Nord, şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea acestor stiluri muzicale, Blues şi Swing a dat naştere unui mix muzical şi dansului Boogie-Woogie..

Boogie-Woogie, împreună cu Jitterburg au pus bazele Jive-ului. În 1940, acesta era deosebit de iubit în SUA, iar în timpul războiului a fost exportat în Europa. Jive-ul a mai fost influenţat şi de Bepop, un stil de dans care provine, de asemenea, din Jitterburg.

Din 1968, Jive-ul face parte din categoria Latin a dansurilor competiţionale şi a rămas până astăzi un dans foarte popular în rândurile tinerei generaţii datorită caracterului său energetic, vesel şi plin de vitalitate.

3. Dansuri de club

Dansurile de club nu fac parte din lumea dansului dansul sportiv dar sunt strans legate de aceasta datorita caracterului latin. Dansurile cele mai cunoscute sunt: Salsa, Merengue, Bachata si Cumbia.

Putina istorie:

SALSA

Salsa este un cuvânt spaniol care în traducere liberă înseamnă "sos".

Un sos picant format din diferite ingrediente, care dau preparatelor culinare cu specific caraibian savoarea caracteristică. În argoul muzicii latino, când o formaţie cântă bine, se spune despre ea că "estan cocinando"! Iar când în muzică sunt prezente toate ingredientele care o fac atât de delicioasă, latino-americanii spun: "La musica tiene Salsa y Sabor!"

Însă este o întrebare şi pentru istoria dansului "familia"salsei, deoaece nu se ştie precis originea acestui dans picant.Se presupune că dansul acesta a fost creat de cubanezii, de portoricanii sau poate de nord-americanii!? După aceste putem constata că nici istoria salsei nu este uşor de determinat, deoarece a apărut la convergenţa dintre mai multe civilizaţii şi culturi, în geneza ei având un rol important genurile muzicale latine, afro-caraibiene şi nord-americane.

Muzica specifică este scrisă în 4/4, având 160-220 bătai pe minut, iar ritmul de bază este Quick, Quick, Slow - trei paşi dansaţi pe patru timpi.

MERENGUE

Merengue este dansul national al Republicii Dominicane, si de asemenea printr-o arecare extindere al statului Haiti, vecinul cu care împarte insula cu acelasi nume.

Exista doua versiuni populare ale originilor dansului national dominican, Merengue. Una dintre legende arata ca dansul provine de la sclavii de culoare care erau înlantuiti impreuna, si care, din aceasta cauza erau fortati sa-si târasca unul dintre picioare în timp ce taiau trestia de zahar pe plantatii în ritmul tobelor.

A doua legenda arata ca un mare erou a fost ranit în picior în timpul uneia dintre multele revolutii din Republica Dominicana. O adunare de conlocuitori ai acestuia l-au întâmpinat la venirea acasa cu o celebrare a victoriei si, din simpatie, fiecare, dansând, s-a simtit obligat sa schiopateze si sa târasca un picior.
Merengue a existat înca din anii timpurii ai Republicii Dominicane ( în Haiti, un dans similar este denumit Meringue).

Este posibil ca dansul sa-si fi luat numele de la prajitura facuta din zahar si albus de ou, din cauza caracterului usor si spumos al dansului, sau din cauza ritmului sau scurt si precis.

Pe la mijlocul secolului al nouasprezecelea, Merengue era foarte popular în Republica Dominicana. Nu numai ca era folosit la orice ocazie dansanta în Republica, dar este foarte popular în întregul arhipelag Caraibeean si sud american, si este unul din dansurile Latino Americane standard.

Exista multa varietate în muzica Merengue. Tempo-urile variaza foarte mult si dominicanilor le place o rapida impulsionare a pasului spre ultima parte a dansului. Dansul Merengue de sala de dans este mai lent si are o miscare a soldului modificata. Merengue a fost introdus în Statele Unite ale Americii în zona New York – ului. Totusi, el nu a devenit bine cunoscut decât câtiva ani mai târziu.
Ideal de potrivit pentru spatiile înguste, aglomerate din cluburi, este un dans usor de învatat si esentialmente un dans distractiv.

BACHATA

Muzica ce poarta azi denumirea de Bachata, a evoluat si apartine de o lunga traditie Pan Latino Americana a muzicii de chitara (musica de guitarra), care era cântata în mod obisnuit de un trio sau de un cvartet compuse din una sau doua chitare ( sau alte instrumente cu coarde înrudite precum mai mica „requito”), percutia fiind asigurata de „maracas” si/sau alte instrumente precum „claves” (bete din lemn de esenta tare folosite pentru percutie), tobe bongo sau un fel de rascheta-screper. Uneori era inclus si un bas mare pentru mâna stânga denumit „marimba” sau „marimbula”. Când bachata a aparut în anii 1960, era parte a unei importante subcategorii a muzicii de chitara romantice deosebita de muzica de chitara folosita în primul rând pentru dans precum cubanezul Son sau Guaracha. Cel mai popular si raspândit gen de muzica romantica de chitara în acest secol, si cel care a avut cea mai mare influenta pentru dezvoltarea bachatei, a fost Bolero-ul cubanez (a nu se confunda cu Bolero-ul spaniol cu care nu este înrudit).

Înainte de dezvoltarea industriei dominicane si raspândirea mass-mediei, trio-urile si cvartetele de chitara erau aproape indispensabile pentru o serie de evenimente recreative precum petrecerile de duminica dupa-amiaza denumite „pasadias”si adunarile spontane care se tineu în curti, saloane sau în strada care erau cunoscute sub denumirea de „bachatas”.Dictionarele de spaniola latino americana definesc cuvântul bachata ca desemnând distractie, voiosie, zaiafet, dar în Republica Dominicana, în adaos la calitatea emotionala a distractiei sugerata de dictionar, cuvântul se referea în mod special la adunari care includeau muzica, bautura si mâncare. Muzicienii care cântau bachata erau de obicei localnici, prieteni sau vecini ai gazdei, dar uneori, pentru ocazii speciale, veneu si cântareti reputati din teritorii mai departate.Petrecerile erau tinute de obicei sâmbata noapte si tineau pâna în zori când oaspetilor ramasi li se servea o supa traditionala, „sancocho”. Deoarece muzica cântata la aceste adunari era adesea produsa de chitara, muzica înregistrata între 1960 si 1970 de muzicieni de origine rurala a ajuns sa fie cunoscuta sub denumirea de bachata.

Dominicanii din clasele mai înstarite însa considerau ca aceste petreceri populare erau vulgare si înapoiate. Astfel, muzica de chitara cântata de muzicienii saraci din mediul rural a ajuns sa fie sinonima cu proasta calitate. Blamarea a cazut si asupra celor care ascultau o astfel de muzica, termenul „bachatero” folosit atât pentru muzicant cât si pentru ascultator fiind, în egala masura, desconsiderator.

În anii 1980, conditiile economice si sociale proaste ale locuitorilor saraci de la orase si sate s-au reflectat clar si în bachata. Instrumentatia a ramas aceeasi dar tempo-ul a crescut semnificativ. Versurile ultra romantice inspirate de Bolero au devenit din ce în ce mai mult axate pe bautura, fustangeala, laudarosenie masculina, si dispret fata de femei.Cu atât mai mult bachata a ajuns sa semnifice, pe lânga înapoiere sociala si nivel de cultura scazut, alte purtari antisociale: sex ilicit, violenta, alcoolism, spelunci si bordeluri.

Pâna de curând (1988), bachata era o paria în tara de origine, Republica Dominicana, ea fiind asociata cu saracia, vulgaritatea si mizeria populatiei de la baza scarii sociale.Muzica bachata era respinsa de catre studiourile de înregistrari si posturile de radio-tv în contrast cu merengue ale carei orchestre, chiar de mâna a doua, sunt prezentate de mult mai multe ori la televiziune decât cele de bachata. Bachata era o muzica pentru clasele muncitoare din Republica si este cântata mai ales în cluburile la care se aduna proletariatul.

CUMBIA

Cumbia îsi trage denumirea de la radacina cuvântului “Cumbé” care desemneaza un dans al negrilor din Guineea continentala spaniola, regiunea Batá a vestului Africii.

Cumbia, la fel ca si alte ritmuri caraibiene, este de origine africana si a evoluat de la sfârsitul secolului al XVII-lea pe coasta de nord a Columbiei. Cumbia se bazeaza pe înfluenta a trei culturi: spaniola, africana si amerindiana. Acest amestec al celor trei atât de diferite rase a dat nastere unui ritm cu caracteristici unice, prin care a patruns în preferintele populare.

Cumbia a început ca muzica de dans a comunitatii de culoare de pe coasta atlantica a Columbiei. Nascuta dintr-un “dans al sclavilor” din secolul al XIX-lea, Cumbia amesteca structurile melodice hispanice cu ritmurile africane si componentele armonice ale amerindienilor.

Ceea ce deosebeste Cumbia de alte bine-cunoscute dansuri latino este ritmul ei fortat, irezistibil, de natura africana. Cumbia se aseamana cu formele foarte rigide din Jamaica mult mai mult decât cu subtilitatile fluide ale salsei sau cu muzica afro-cubaneza.

Cumbia originala se caracterizeza prin aceea ca un picior al dansatorului ramâne practic tot timpul direct în fata celuilalt. Sunt multe feluri diferite de a dansa Cumbia în America latina. Traditional, ea se danseaza în Columbia, purtând fuste lungi cadrilate sau viu colorate sau fuste albe cu franjuri si funde rosii.

Cumbia, ca dans, are o coregrafie splendida când este dansata de grupuri folclorice. La începuturile ei, femeia dansa cu influente amerindiene, cu mâna pe talie si un manunchi de lumânari aprinse pentru a se “apara” de asaltul barbatului; barbatul dansa cu influente africane, ridicându-si calcâiele si facând cercuri în jurul femeii.

Cumbia s-a bazat pe compozitori, autori de versuri si solisti de mare talent care si-au dedicat o mare parte a vietii creând si interpretând Cumbia înt-un stil minunat; aceasta a facut ca acest ritm sa nu cada în uitare, ba din contra, admiratia oamenilor fata de ritmul tropical sa creasca.

Tobele suna si marcheaza începutul dansului pe cel mai frumos ritm al traditiei columbiene: Cumbia.
Cumbia, simbol al atmosferei tropicale, a fost considerata drept mama a multor altor ritmuri si regina a tuturor.

Navigand prin dans

Sa incepem cu inceputul...

Navigand prin dans